În București, într-o zi rece de toamnă, Marius cobora cu grijă treptele spitalului municipal, cu o mică cutie cu bomboane în mână.

In București, on a cold autumn day, Marius carefully descended the steps of the municipal hospital with a small box of chocolates in hand.

Gândurile lui erau împrăștiate, un amestec de îngrijorare și dorința de a fi lângă familia lui.

His thoughts were scattered, a mix of worry and the desire to be with his family.

Sora lui, Elena, îl aștepta în hol.

His sister, Elena, was waiting for him in the lobby.

„Marius!” strigă Elena, cu ochi mari și luminoși.

“Marius!” Elena shouted, her eyes wide and bright.

Se ridică de pe scaunul unde stătuse așteptându-l nerăbdătoare.

She got up from the chair where she had been eagerly waiting for him.

„Hei, Elena”, răspunse Marius, încercând să-și mască neliniștea cu un zâmbet cald.

“Hey, Elena,” Marius replied, trying to mask his unease with a warm smile.

„Cum e mama?”

“How's mom?”

„Doctorul spune că operația a reușit, dar trebuie să ne asigurăm că nu se stresează”, spuse Elena, arătând spre ușa de la salonul mamei lor, Ioana.

“The doctor says the surgery was successful, but we have to make sure she doesn’t get stressed,” said Elena, pointing towards the door of their mother's room, Ioana.

Pe holurile spitalului se simțea mirosul de dezinfectant amestecat cu tăcerea spartă de pașii grăbiți ai asistentelor.

In the hospital corridors, the smell of disinfectant mixed with the silence broken by the hurried steps of the nurses.

Marius și Elena intrară în salon, unde Ioana, slabă dar zâmbitoare, îi întâmpină cu un „Bun veniți, dragi mei!”.

Marius and Elena entered the room, where Ioana, frail but smiling, greeted them with a “Welcome, my dears!”

„Mă bucur că ești bine, mamă”, spuse Marius, aplecându-se să o îmbrățișeze delicat, simțindu-i fragilitatea.

“I’m glad you’re okay, mom,” said Marius, leaning in to hug her gently, feeling her fragility.

Elena se așeză pe marginea patului, luând-o pe Ioana de mână.

Elena sat on the edge of the bed, taking Ioana’s hand.

„Mama, am adus bomboanele tale preferate”, îi zise fericită, scoțând cutia pe care o ținea Marius.

“Mom, I brought your favorite chocolates,” she said happily, pulling out the box Marius was holding.

În timp ce zilele de noiembrie se scurgeau, Ioana povestea despre ziua Sfântului Andrei, care se apropia.

As the November days went by, Ioana talked about the day of Saint Andrew, which was approaching.

„Vine o sărbătoare a speranței și a descoperirilor, copii.

“It’s a celebration of hope and revelations, children.

Trebuie să ne pregătim sufletele pentru ce e mai bun”, spuse ea cu încredere.

We must prepare our souls for the best,” she said with confidence.

În acea după-amiază, Marius se retrase puțin, privind pe fereastra spitalului.

That afternoon, Marius withdrew a bit, gazing out of the hospital window.

Frunzele arămii cădeau lin, amintindu-i de schimbările necontenite ale vieții.

The amber leaves fell gently, reminding him of the constant changes in life.

Simțea povara muncii, dar acum înțelegea că prețiosul timp alături de cei dragi era mai important decât orice altceva.

He felt the burden of work but now understood that the precious time spent with loved ones was more important than anything else.

La apus, Maria, Elena și Ioana stăteau împreună la fereastră.

At sunset, Marius, Elena, and Ioana sat together by the window.

Lumina aurie cădea pe chipurile lor liniștite.

The golden light fell on their peaceful faces.

Marius se simțea în largul său, liniștit și recunoscător.

Marius felt at ease, calm, and grateful.

Erau uniți, iar el știa că totul va fi bine.

They were united, and he knew that everything would be all right.

Cu gândul la sărbătoarea Sfântului Andrei, își dădu seama că fiecare zi este o ocazie de a îmbrățișa viața și de a o trăi cu curaj și iubire.

Thinking about the Saint Andrew celebration, he realized that each day is an opportunity to embrace life and live it with courage and love.

Se simțea mai ușor, gata să înfrunte orice provocare alături de familia lui.

He felt lighter, ready to face any challenge alongside his family.

Și astfel, au plecat din salon, lăsând în urmă sentimentul că viitorul le va aduce lucruri bune.

And so, they left the room, leaving behind the feeling that the future would bring them good things.

Frunzele continuau să cadă, dar ele nu mai păreau triste; erau simboluri ale unui nou început.

The leaves continued to fall, but they no longer seemed sad; they were symbols of a new beginning.

Marius ieși din spital cu promisiunea secretă de a-și prețui viața alături de cei dragi.

Marius exited the hospital with a secret promise to cherish life with his loved ones.