Vântul bătea ușor peste curtea orfelinatului din Cluj-Napoca, răspândind aroma castanelor prăjite.

The wind gently blew over the courtyard of the orphanage in Cluj-Napoca, spreading the aroma of roasted chestnuts.

Frunzele uscate foșneau sub pașii copiilor care se jucau afară.

Dry leaves rustled under the steps of the children playing outside.

Mihai, un băiat de doisprezece ani, privea de la fereastra camerei sale, întrebându-se dacă vreodată va găsi locul unde să simtă că aparține.

Mihai, a twelve-year-old boy, watched from the window of his room, wondering if he would ever find a place where he felt he belonged.

Orfelinatul era un loc mare, vechi, cu tavane înalte și coridoare friguroase.

The orphanage was a large, old place, with high ceilings and chilly corridors.

Mihai cojea ghipsul care îi acoperea piciorul rupt, amintindu-și cum alergase după minge și căzuse.

Mihai peeled the cast that covered his broken leg, remembering how he had run after the ball and fallen.

De atunci, a fost nevoit să stea deoparte, departe de jocurile preferate și de prietenii săi, Ana și Florin.

Since then, he had to stay apart, away from his favorite games and his friends, Ana and Florin.

Ana era o fată blândă, mereu zâmbitoare, care venea să-i țină companie lui Mihai.

Ana was a gentle girl, always smiling, who would come to keep Mihai company.

Îi povestea despre planurile de Ziua Sfântului Andrei, când se pregăteau să sărbătorească cu plăcinte și dansuri.

She would tell him about the plans for Saint Andrew's Day, when they were preparing to celebrate with pies and dances.

Florin, în schimb, era mai serios și spera mereu la un viitor mai bun dincolo de zidurile groase ale orfelinatului.

Florin, on the other hand, was more serious and always hoped for a better future beyond the thick walls of the orphanage.

Într-o zi, Mihai s-a decis să acționeze.

One day, Mihai decided to take action.

A început să scrie scrisori către familii care ar putea să-l adopte.

He began to write letters to families that might adopt him.

În fiecare scrisoare își revărsa sufletul, descriind cât de mult își dorește să aibă o familie care să-l iubească.

In each letter, he poured out his soul, describing how much he longed to have a family that loved him.

A închis scrisorile în plicuri și le-a trimis cu speranța că cineva îl va înțelege.

He sealed the letters in envelopes and sent them, hoping someone would understand him.

A venit și Ziua Sfântului Andrei.

Saint Andrew's Day came.

Toată lumea era ocupată cu pregătirile.

Everyone was busy with preparations.

Curtea era decorată cu steaguri colorate, iar aerul era plin de așteptare și voie bună.

The yard was decorated with colorful flags, and the air was full of anticipation and good cheer.

Mihai stătea la fereastră, simțindu-se puțin dezamăgit că încă era acolo, cu piciorul în ghips.

Mihai sat by the window, feeling a little disappointed that he was still there, with his leg in a cast.

Dar apoi, ceva neobișnuit s-a întâmplat.

But then, something unusual happened.

Personalul orfelinatului i-a adus o scrisoare.

The orphanage staff brought him a letter.

O familie, interesată de scrisoarea lui, dorea să-l cunoască.

A family, interested in his letter, wanted to meet him.

Inima lui Mihai tresălta de bucurie și emoție.

Mihai's heart leaped with joy and excitement.

Spera ca acești oameni să fie diferiți.

He hoped these people would be different.

Să-i ofere acea familie pe care și-o dorea cu atâta ardoare.

To offer him the family he so ardently desired.

În timpul sărbătorii, a sosit momentul mult așteptat.

During the celebration, the much-anticipated moment arrived.

Familia scrisese că vor veni să participe la festivități.

The family wrote that they would come to participate in the festivities.

Mihai i-a întâlnit în curtea orfelinatului.

Mihai met them in the orphanage courtyard.

O doamnă cu ochii calzi și un domn cu un zâmbet prietenos.

A lady with warm eyes and a gentleman with a friendly smile.

Au vorbit mult, despre povești, despre aventuri și despre vise.

They talked a lot about stories, adventures, and dreams.

În acea seară, Mihai a simțit că și-a găsit locul.

That evening, Mihai felt he found his place.

Pentru prima dată de la accident, sufletul lui se simțea ușor și plin de speranță.

For the first time since the accident, his soul felt light and full of hope.

Și-a dat seama că poate avea încredere în oameni și că își poate deschide inima.

He realized he could trust people and open his heart.

Familia care estima să-l adopte nu doar iubea poveștile, ci îi înțelegea dorința de apartenență.

The family that hoped to adopt him not only loved stories, but also understood his desire for belonging.

Această întâlnire, sub lumina lunii de noiembrie și umbrele frunzelor căzute, a fost începutul unui nou capitol pentru Mihai, care într-o zi putea să devină parte dintr-o familie adevărată.

This meeting, under the November moonlight and the shadows of fallen leaves, was the beginning of a new chapter for Mihai, who one day could become part of a real family.