Zăpada cădea lin peste pădurea Letea.

The snow fell gently over the Letea forest.

Colectată de vântul rece, se așeza cu grijă pe acoperișul cabanei.

Collected by the cold wind, it carefully rested on the roof of the cabin.

În interior, Andrei și Ioana, înveliți în pături groase, priveau focul din șemineu.

Inside, Andrei and Ioana, wrapped in thick blankets, watched the fire in the fireplace.

Era primul Crăciun fără mama lor și încălzirea nu putea topi răceala din inima lor.

It was their first Christmas without their mother, and the warmth couldn't melt the coldness in their hearts.

Andrei era fratele mai mare, mereu responsabil.

Andrei was the older brother, always responsible.

Se simțea pierdut fără sfaturile mamei lor.

He felt lost without their mother's advice.

Ioana, mai tânără și visătoare, încerca să-și păstreze optimismul.

Ioana, younger and dreamy, tried to maintain her optimism.

Lângă ei, bradul împodobit părea trist, fără strălucirea pe care o avea în alți ani.

Next to them, the decorated Christmas tree seemed sad, devoid of the sparkle it had in other years.

În timp ce se apropia Ajunul, afară începuse o furtună de zăpadă.

As Christmas Eve approached, a snowstorm started outside.

Vântul bătea sălbatic la ferestre.

The wind battered wildly against the windows.

Andrei, îngrijorat, verifica generatorul, dar fără succes.

Andrei, worried, checked the generator but without success.

Curentul ceda și cabana era scufundată în întuneric.

The power went out, and the cabin was plunged into darkness.

- Ioana, avem lămpi și lumânări, spuse Andrei, încercând să-și ascundă îngrijorarea.

“Ioana, we have lamps and candles,” Andrei said, trying to hide his concern.

- Nu este la fel fără luminile bradului, oftă Ioana.

“It’s not the same without the tree lights,” Ioana sighed.

Această suferință apăsa greu pe umerii lui Andrei.

This suffering weighed heavily on Andrei's shoulders.

Era momentul să vorbească cu Ioana despre ceea ce simțea.

It was time to talk to Ioana about how he felt.

Cu lumânările aprinse, se așezară pe podea, lângă brad.

With the candles lit, they sat on the floor next to the tree.

- Ioana, știi... de multe ori mă prefac că sunt puternic.

“Ioana, you know... I often pretend to be strong.

Dar mi-e dor de mama, mărturisi Andrei cu vocea tremurândă.

But I miss mom,” Andrei confessed, his voice trembling.

Ioana se apropie și îl îmbrățișă.

Ioana moved closer and hugged him.

- Și eu. Dar poate putem păstra tradiția într-un mod nou.

“Me too. But maybe we can keep the tradition in a new way.

Ce să facem mâine în memoria ei? întrebă Ioana.

What should we do tomorrow in her memory?” Ioana asked.

Andrei se gândi puțin.

Andrei thought for a moment.

Apoi își aminti de o poveste pe care mama lor o spunea de fiecare Crăciun.

Then he remembered a story their mother told every Christmas.

Cum mama își dorea să fie legate stelele pe cer și să le protejeze pe ele, așa cum un brad păstrează darurile sub ramurile sale.

How their mother wished the stars in the sky were tied together and protected, just like a tree keeps the gifts under its branches.

- Poate să povestim amintirile noastre cu ea.

“Maybe we can share our memories with her.

Fiecare să spună câte o poveste, propuse Andrei.

Everyone can tell a story,” Andrei suggested.

Așa au făcut.

And so they did.

Au vorbit despre diminețile de Crăciun, pline de miros de cozonaci și râsete, despre poveștile de seară și serile petrecute împreună, lângă șemineu.

They spoke about Christmas mornings filled with the smell of cozonaci and laughter, about bedtime stories, and evenings spent together by the fireplace.

În timpul acestor amintiri, parcă lumânările străluceau mai tare.

As they shared these memories, the candles seemed to glow brighter.

Fiecare poveste era ca un dar pentru mama.

Each story was like a gift for their mother.

Frigul deveni mai puțin apăsător și, încet-încet, sufletele lor se încălzeau cu dragoste și recunoștință.

The cold became less overwhelming, and slowly, their hearts warmed with love and gratitude.

Dimineața, când furtuna se liniști, Andrei și Ioana priviră pe fereastră.

In the morning, when the storm settled, Andrei and Ioana looked out the window.

Lumina soarelui se reflecta pe zăpada curată și liniștită.

The sunlight reflected off the clean, calm snow.

Împrieteniseră cu amintirile și durerea devenise mai ușoară.

They had made friends with the memories, and the pain became lighter.

- Am reușit, Ioana. Am creat o nouă tradiție, șopti Andrei.

“We did it, Ioana. We created a new tradition,” Andrei whispered.

Ioana zâmbi, înțelegând că mamei i-ar fi plăcut asta.

Ioana smiled, understanding that their mother would have liked that.

Grija și iubirea lor construiau o punte către viitor.

Their care and love built a bridge to the future.

Astfel, chiar în mijlocul pădurii Letea, Andrei și Ioana învățară că amintirile trecute, însoțite de noi începuturi, aveau să le ofere căldura unei familii unite.

Thus, right in the heart of the Letea forest, Andrei and Ioana learned that past memories, accompanied by new beginnings, would offer them the warmth of a united family.