Zăpada a căzut din belșug peste munții Carpați.

The snow had fallen abundantly over the Carpați mountains.

Internatul, cu acoperișul său acoperit, părea o casă de poveste.

The boarding school, with its covered roof, looked like a fairytale house.

Elevii se întorseră din vacanța de iarnă, aducând cu ei emoții și entuziasm.

Students returned from the winter vacation, bringing with them emotions and excitement.

Talent show-ul de iarnă se apropia, și toată lumea vorbea despre el.

The winter talent show was approaching, and everyone was talking about it.

Matei stătea într-un colț al camerei sale, privind melancolic pe fereastră.

Matei sat in a corner of his room, gazing melancholically out the window.

Îi plăcea muzica mai mult decât orice altceva.

He loved music more than anything else.

Violina era prietena lui tăcută.

The violin was his silent friend.

Dar, ideea de a cânta pe scenă, în fața școlii, îl umplea de teamă.

But the idea of playing on stage, in front of the school, filled him with fear.

Anca, prietena lui Matei, era o rază de soare.

Anca, Matei's friend, was a ray of sunshine.

Optimismul ei era contagios.

Her optimism was contagious.

Într-o seară, ea veni lângă Matei, sprijinindu-se de perete cu un zâmbet larg.

One evening, she came up to Matei, leaning against the wall with a broad smile.

"Matei, de ce nu te înscrii la talent show?" întrebă ea cu energie.

"Matei, why don't you sign up for the talent show?" she asked energetically.

"Toată lumea știe că ești foarte bun!"

"Everyone knows you’re very good!"

"Nu știu, Anca," răspunse Matei, oftând.

"I don't know, Anca," Matei replied, sighing.

"Daciana va câștiga oricum. Ca în fiecare an."

"Daciana will win anyway. Like every year."

Daciana era vedeta școlii.

Daciana was the star of the school.

Încrezătoare și talentată, părea că nimic nu o poate opri.

Confident and talented, it seemed like nothing could stop her.

Matei se simțea mic în comparație cu ea.

Matei felt small compared to her.

Dar Anca nu se lăsă descurajată.

But Anca was not discouraged.

"Matei, gândește-te! Nu trebuie să câștigi.

"Matei, think about it! You don’t have to win.

Ești mai bun decât crezi. Încearcă doar pentru tine!"

You’re better than you think. Try it just for yourself!"

Gândurile lui Matei cântăreau greu, dar cuvintele Ancăi îi dădură curaj.

Matei's thoughts weighed heavily, but Anca's words gave him courage.

A doua zi, cu mâinile tremurând, Matei se înscrise la talent show.

The next day, with trembling hands, Matei signed up for the talent show.

În noaptea spectacolului, vechea capelă adaptată în auditoriu era plină.

On the night of the show, the old chapel adapted into an auditorium was packed.

Studenții zumzăiau de emoție, iar zăpezile de afară străluceau sub felinare.

The students buzzed with excitement, and the snow outside glistened under the lanterns.

Matei se simțea ca un mic punct într-un ocean de agitație.

Matei felt like a small point in an ocean of commotion.

Când veni rândul lui, inima îi bătea puternic.

When his turn came, his heart was pounding.

Ridicându-se de pe scaun, simți că fiecare ochi era ațintit asupra lui.

Rising from his seat, he felt every eye was on him.

Urcă pe scenă cu vioara în mâna tremurândă.

He climbed onto the stage with the violin in his trembling hand.

Și, când prima notă răsună, fu ca și cum mâinile lui nu-l mai ascultau.

And, when the first note sounded, it was as if his hands no longer obeyed him.

Matei își ridică privirea și o văzu pe Anca în mulțime, încurajându-l.

Matei lifted his gaze and saw Anca in the crowd, encouraging him.

În acel moment de conexiune, frica începu să dispară, iar muzica deveni pur și simplu... muzică.

In that moment of connection, the fear began to fade, and the music became simply... music.

Degetele sale începură să danseze pe coarde, iar sunetele se înălțară frumos în aer.

His fingers began to dance on the strings, and the sounds soared beautifully into the air.

Publicul ascultă în tăcere, vrăjit de melodie.

The audience listened in silence, enchanted by the melody.

Când ultima notă se stinse, aplauzele umplură sala.

When the last note faded, applause filled the hall.

Matei, cu respirația sacadată și ochii licărind, simți o bucurie imensă.

Matei, with ragged breath and twinkling eyes, felt immense joy.

Nu câștigase, dar acest lucru nu mai conta.

He hadn't won, but that no longer mattered.

La sfârșitul serii, Daciana veni la el, zâmbind sincer.

At the end of the evening, Daciana came to him, smiling sincerely.

"Felicitări, Matei.

"Congratulations, Matei.

Ai arătat un curaj de care puțini sunt capabili."

You showed a courage that few possess."

Matei râse timid.

Matei laughed shyly.

"Mulțumesc, Daciana," spuse el.

"Thank you, Daciana," he said.

Pentru prima dată, nu mai era doar un băiat timid din umbră.

For the first time, he was no longer just a shy boy in the shadows.

Era Matei, cel care cântă pentru bucuria muzicii.

He was Matei, the one who played for the joy of music.

Iar acum știa că poate să înfrunte orice frică, cu prieteni ca Anca alături de el.

And now he knew he could face any fear, with friends like Anca beside him.