Fulgi de zăpadă cădeau liniștiți, acoperind micul sat din jurul Mănăstirii Sucevița cu o pătură albă.

Snowflakes were falling quietly, covering the small village around the Mănăstirea Sucevița with a white blanket.

Andrei stătea în fața zidurilor înalte ale mănăstirii, amintindu-și de verile petrecute aici, alături de bunica.

Andrei stood in front of the high walls of the monastery, recalling the summers spent here with his grandmother.

Raluca, vărului său, îl privea cu un zâmbet larg.

Raluca, his cousin, watched him with a wide smile.

„Îți amintești când ne ascundeam aici?

"Do you remember when we used to hide here?"

” îl întrebă Raluca, arătând spre intrarea veche a mănăstirii.

Raluca asked, pointing to the old entrance of the monastery.

Andrei oftă, furându-și un pic de curaj din entuziasmul Ralucăi.

Andrei sighed, drawing a bit of courage from Raluca's enthusiasm.

„Da, dar e atât de frig acum.

"Yes, but it's so cold now.

Și nu sunt sigur că trecutul mă poate ajuta cu expoziția de artă.

And I'm not sure the past can help me with the art exhibition."

”Raluca râse.

Raluca laughed.

„Pe lângă că este frig, ai nevoie de povești vechi pentru tablourile tale.

"Besides being cold, you need old stories for your paintings.

Hai să le găsim!

Let's find them!"

”Zidurile pictate ale mănăstirii erau îmbrăcate în nuanțe vii de albastru și verde, culorile lor vibrante contrastând cu albul iernii.

The painted walls of the monastery were dressed in vivid shades of blue and green, their vibrant colors contrasting with the winter white.

Pe măsură ce intrau, vântul gemea printre pietrele vechii clădiri.

As they entered, the wind moaned among the stones of the ancient building.

Atmosfera era magică, fiecare colț părând să ascundă un secret.

The atmosphere was magical, with every corner seeming to hide a secret.

Raluca îl trase de mânecă.

Raluca tugged at his sleeve.

„Știi că aici obișnuiam să jucăm de-a v-ați ascunselea?

"You know we used to play hide and seek here?"

”Andrei dădu din cap, un val de amintiri inundându-i mintea.

Andrei nodded, a wave of memories flooding his mind.

Tulburarea amintirilor făcea să pară că timpul s-a oprit.

The stirring of memories made it seem as if time had stopped.

Într-un colț, Raluca descoperi o veche alcovă ascunsă.

In a corner, Raluca discovered an old hidden alcove.

„Uite!

"Look!

Aici ne ascundeam mereu!

This is where we always hid!"

”Alcova era mică, dar încăpătoare pentru doi copii, acoperită cu praf și umbră.

The alcove was small but spacious enough for two children, covered in dust and shadow.

Andrei se uită în jur și văzu în mintea sa cum ei râdeau și se jucau acolo.

Andrei looked around and saw in his mind how they laughed and played there.

„Îți amintești?

"Do you remember?"

” îi zise Raluca, atingând ușa de lemn vechi.

Raluca said, touching the old wooden door.

„Era locul nostru secret.

"It was our secret place."

”Privind acea alcovă, Andrei simți cum ceva se dezgheață în sufletul său.

Looking at that alcove, Andrei felt something thaw inside him.

O scânteie de creativitate aprinsă de amintiri și de căldura timpului petrecut împreună cu Raluca.

A spark of creativity kindled by memories and the warmth of time spent together with Raluca.

„Da, îmi amintesc,” răspunse Andrei cu un zâmbet, simțind o mare bucurie interioară.

"Yes, I remember," Andrei replied with a smile, feeling great inner joy.

„Cred că știu cum să-mi încep expoziția.

"I think I know how to begin my exhibition."

”Ieșind din mănăstire, Andrei se simțea mai ușor, mai plin de viață.

Leaving the monastery, Andrei felt lighter, more alive.

Gândul că fiecare pensulă și fiecare culoare va transmite o poveste personală îi umplea sufletul de pace.

The thought that every brushstroke and every color would convey a personal story filled his heart with peace.

Pe măsură ce se întorceau la mașină, Raluca îl privi zâmbind cald.

As they returned to the car, Raluca looked at him with a warm smile.

„Vezi?

"See?

Trecutul are puteri nebănuite.

The past has unexpected powers.

Era totul acolo, așteptând să fie redescoperit.

It was all there, waiting to be rediscovered."

”În acea noapte, Andrei se așeză la fereastra cabanei bunicii, privind zăpada ce continua să cadă.

That night, Andrei sat by the window of his grandmother's cabin, watching the snow continue to fall.

Fu ziua în care sărbătorise amintirile și regăsise drumul său artistic.

It was the day he celebrated memories and found his artistic path again.

În tăcerea iernii, auzii cum poveștile vechi îi șoptesc: e timpul să fie scăldate în lumină și culoare.

In the silence of winter, he heard the old stories whispering: it's time for them to be bathed in light and color.