Într-o dimineață răcoroasă de iarnă, valurile Mării Negre loveau malul cu un ritm calm, auzit dintr-o mică cafenea de pe malul mării din Constanța.

On a cool winter morning, the waves of the Mării Negre crashed against the shore with a calm rhythm, audible from a small café on the seaside in Constanța.

Atmosfera era una de serenitate, însă temperatura rece aducea cu sine un aer melancolic.

The atmosphere was one of serenity, yet the cold temperature brought with it a melancholic air.

În interiorul cafenelei, un bărbat îmbrăcat într-un palton gros, Andrei, stătea la o masă cu o ceașcă de cafea fierbinte în mână.

Inside the café, a man wearing a thick coat, Andrei, sat at a table holding a cup of hot coffee.

Privirea sa se pierdea în zare, spre orizontul albastru și nemărginit al mării.

His gaze was lost in the distance, towards the blue and boundless horizon of the sea.

Andrei fusese plecat din țară mulți ani.

Andrei had been away from the country for many years.

Acum, întors în orașul natal, simțea un amestec de nostalgie și speranță.

Now, back in his hometown, he felt a mix of nostalgia and hope.

Se gândea la Sorina, prietena lui din copilărie și... poate ceva mai mult.

He thought of Sorina, his childhood friend and... perhaps something more.

Zvonurile spun că ea vine deseori la această cafenea pentru a scrie, inspirată de peisajul mării.

Rumor had it that she often came to this café to write, inspired by the sea view.

Puțin mai târziu, ușa cafenelei se deschide și o adiere rece pătrunde înăuntru.

A little later, the café door opened, and a cold breeze entered.

Inima lui Andrei tresaltă când o vede pe Sorina intrând.

Andrei's heart leaped when he saw Sorina walking in.

Ea pare neschimbată, cu părul lung și șaten și o privire contemplativă.

She seemed unchanged, with long chestnut hair and a contemplative look.

Sorina pășește hotărât și se așază la o masă aproape de fereastră.

Sorina strode confidently and sat at a table near the window.

Ea nu-l observă pe Andrei.

She didn't notice Andrei.

Andrei își face curaj, se ridică și se îndreaptă spre masa ei.

Andrei summoned his courage, stood up, and walked toward her table.

O data ajuns, îi spune: "Sorina, ce surpriză să te revăd!".

Once there, he said, "Sorina, what a surprise to see you again!"

Ea îl privește surprinsă și cu o secunda de ezitare, însă îi răspunde cald: "Andrei... Nu-mi vine să cred".

She looked at him, surprised and with a second of hesitation, yet she responded warmly, "Andrei... I can't believe it."

Nevoia de a vorbi era puternică.

The need to talk was strong.

După câteva întrebări timide și discuții despre vreme, Andrei decide să-i spună adevaratul motiv pentru care e acolo.

After a few timid questions and discussions about the weather, Andrei decided to tell her the real reason he was there.

"Sorina, vreau să vorbim despre trecut. Vreau să-ți spun de ce am plecat și cum am ajuns acum la un alt capăt al drumului meu."

"Sorina, I want to talk about the past. I want to tell you why I left and how I've come to a different point in my life now."

Sorina deturnează privirea spre mare, temându-se de ceea ce ar putea auzi.

Sorina turned her gaze towards the sea, fearing what she might hear.

Inima ei era încă plină de amintiri dulci și amare.

Her heart was still full of sweet and bitter memories.

"Andrei, nu sunt sigură dacă vreau să deschid aceste răni vechi."

"Andrei, I'm not sure if I want to reopen these old wounds."

Andrei își mărturisește sentimentele cu sinceritate, povestind despre schimbările prin care a trecut și dorința lui de a reconstrui ceea ce au pierdut.

Andrei confessed his feelings with sincerity, recounting the changes he had undergone and his desire to rebuild what they had lost.

"Am fost naïv, Sorina. Dar acum văd lucrurile altfel, și aș vrea să începem din nou, chiar dacă doar ca prieteni."

"I was naïve, Sorina. But now I see things differently, and I would like to start again, even if just as friends."

Sorina simte un val de emoții, o parte din ea vrând să-l ierte, alta dorind să se protejeze.

Sorina felt a wave of emotions, part of her wanting to forgive, the other wanting to protect herself.

Chiar atunci, o undă mai puternică lovește malul, iar zgomotul îi face să zâmbească amândoi.

Just then, a stronger wave hit the shore, and the sound made them both smile.

Era o metaforă a vieților lor, gândea ea - uneori liniștite, alteori tulburate, dar mereu capabile de frumusețe.

It was a metaphor for their lives, she thought—sometimes calm, sometimes troubled, but always capable of beauty.

După o pauză îndelungată, Sorina oftă, lăsând să cadă o cortină a dezamăgirii din trecut.

After a long pause, Sorina sighed, letting a curtain of past disappointment fall.

"Bine, Andrei. Putem încerca să construim ceva nou. Poate chiar să colaborăm la un proiect."

"Alright, Andrei. We can try to build something new. Maybe even collaborate on a project."

Un zâmbet larg îi luminează fața lui Andrei, simțindu-se ușurat și plin de speranță.

A wide smile lit up Andrei's face, feeling relieved and hopeful.

Sorina avea răbdarea de a-i oferi o șansă.

Sorina had the patience to offer him a chance.

Astfel, în acea zi rece de iarnă, într-o cafenea mică de lângă mare, cei doi au stabilit o nouă temelie.

Thus, on that cold winter day, in a small café by the sea, the two established a new foundation.

Prietenia lor a renăscut, iar valurile continuau să-și spună tăcutele povești spre țărmul amintirilor lor.

Their friendship was reborn, and the waves continued to tell their silent stories to the shore of their memories.