Într-o dimineață frumoasă de primăvară, Adrian cobora din tren în Gara de Nord.

On a beautiful spring morning, Adrian got off the train at Gara de Nord.

Aerul era proaspăt și cald, iar pomii din București începeau să înmugurească.

The air was fresh and warm, and the trees in București were beginning to bud.

Cu fiecare pas, Adrian simțea cum inima îi bate tot mai tare.

With each step, Adrian felt his heart beating faster.

Era copleșit de gânduri și de emoții.

He was overwhelmed with thoughts and emotions.

După ani întregi, urma să-și revadă colegii de liceu.

After many years, he was about to see his high school classmates again.

Adrian se îndreptă spre Piața Romană, un loc agitat și plin de viață.

Adrian headed towards Piața Romană, a bustling and lively place.

Orașul îi părea schimbat, dar totuși familiar.

The city seemed different to him but still familiar.

În sufletul său, Adrian purta o povară: oare s-a schimbat prea mult de când a terminat liceul?

In his heart, Adrian carried a burden: had he changed too much since he finished high school?

Îi era teamă să nu fie judecat sau, mai rău, să se simtă înstrăinat.

He was afraid of being judged or, worse, feeling alienated.

La un colț de stradă, Adrian se opri pentru a-și aduna gândurile.

At a street corner, Adrian stopped to gather his thoughts.

A decis să nu lase frica să-l oprească.

He decided not to let fear hold him back.

Știa că trebuie să se întâlnească cu Mihai și Ioana, foștii săi cei mai buni prieteni.

He knew he had to meet up with Mihai and Ioana, his former best friends.

Piața Romană fremăta de oameni care se bucurau de vremea frumoasă.

Piața Romană was buzzing with people enjoying the beautiful weather.

În cafeneaua aglomerată de pe colț, Mihai și Ioana îl așteptau.

In the crowded café on the corner, Mihai and Ioana were waiting for him.

De cum îi văzu, Adrian simți un val de emoție și căldură.

As soon as he saw them, Adrian felt a wave of emotion and warmth.

Era momentul să afle dacă legăturile trecutului erau la fel de puternice.

It was time to find out if the bonds of the past were just as strong.

- Salut, Adrian!

"Hi, Adrian!"

strigă Mihai, ridicându-se să-l îmbrățișeze.

shouted Mihai, getting up to embrace him.

Ioana zâmbea larg, iar ochii ei străluceau de bucurie.

Ioana was smiling broadly, and her eyes shone with joy.

Adrian se relaxă pe loc.

Adrian relaxed immediately.

Glumele și amintirile începură să curgă natural, ca și cum anii nu trecuseră deloc.

Jokes and memories began to flow naturally, as if no time had passed at all.

Cei trei prieteni își povestiră viețile și visurile.

The three friends shared stories of their lives and dreams.

Adrian realiză că fiecare a mers pe drumul său, dar esența prieteniei lor rămăsese intactă.

Adrian realized that each had gone their own way, but the essence of their friendship remained intact.

La un moment dat, Adrian se uită în jur și văzu cum Bucureștiul înflorea în jurul lor.

At one point, Adrian looked around and saw how București was blooming around them.

Se simțea mândru de cine a devenit și bucuros că nu evitase această întâlnire.

He felt proud of who he had become and glad he hadn't avoided this meeting.

Seara se lăsa ușor peste oraș.

Evening gently descended over the city.

Cu râsete și promisiuni de viitoare întâlniri, Adrian, Mihai și Ioana se despărțiră, dar legăturile lor se simțeau mai puternice ca niciodată.

With laughter and promises of future meetings, Adrian, Mihai, and Ioana parted ways, but their bonds felt stronger than ever.

Adrian pleca din Piața Romană cu inima plină și cu un nou sens al apartenenței.

Adrian left Piața Romană with a full heart and a new sense of belonging.

Acceptase că schimbările sunt bune și că legătura cu trecutul său îi oferise un nou început.

He had accepted that change is good and that the connection with his past had offered him a new beginning.