Pe strada liniştită din suburbie, toate casele erau acoperite de un strat proaspăt de zăpadă.

On the quiet street in the suburb, all the houses were covered with a fresh layer of snow.

Zăpada scânteia uşor sub razele reci ale soarelui de iarnă.

The snow sparkled gently under the cold rays of the winter sun.

Totul părea nemişcat, doar câte un sunet slab de maşină se auzea în depărtare, amintind de oraşul aflat nu departe.

Everything seemed still, with only a faint sound of a car heard in the distance, reminding them of the city not far away.

Într-una din casele identice, Mihai privea pe geam.

In one of the identical houses, Mihai was looking out the window.

Era un băiat de 16 ani, serios și mereu responsabil.

He was a 16-year-old boy, serious and always responsible.

Se simţea înconjurat de liniştea grea a iernii, dar și de tăcerea casei după plecarea tatălui lor.

He felt surrounded by the heavy silence of winter, but also by the silence of the house after their father had left.

Mihai știa că trebuie să facă față situației și să fie un model pentru Ioana, sora lui mai mică.

Mihai knew he had to face the situation and be a role model for Ioana, his younger sister.

Ioana, sora în vârstă de 12 ani, părea dezinvoltă și fără griji.

Ioana, the 12-year-old sister, seemed carefree and without worries.

Dar Mihai știa că ea suferea și ascundea asta sub un văl de zâmbete și veselie.

But Mihai knew she was suffering and hiding it under a veil of smiles and cheerfulness.

Îi era greu să accepte schimbările.

She found it difficult to accept the changes.

Îi lipseau zilele când toţi patru erau fericiţi împreună.

She missed the days when all four of them were happy together.

De câteva zile, Mihai observa că Ioana venea tot mai târziu acasă.

For a few days, Mihai noticed that Ioana was coming home later and later.

Prima oară când întârziase, el nu spusese nimic.

The first time she was late, he said nothing.

Totuși, cu fiecare zi ce trecea, Mihai simțea cum neliniștea crește.

However, with each passing day, Mihai felt his unease growing.

Era momentul să vorbească.

It was time to talk.

Într-o seară, Mihai își găsi curajul.

One evening, Mihai mustered his courage.

Ioana tocmai ajunsese, obrajii ei erau roșii de la frig, iar zâmbetul ei era larg, dar Mihai putea să vadă tristețea din ochii ei.

Ioana had just arrived, her cheeks red from the cold, and her smile wide, but Mihai could see the sadness in her eyes.

– Ioana, putem să vorbim?

"Ioana, can we talk?"

întrebă Mihai cu o voce calmă.

Mihai asked in a calm voice.

Ioana îşi încetă dansul prin casă şi se opri lângă el.

Ioana stopped her dancing around the house and stood next to him.

– Desigur, Mihai, ce s-a întâmplat?

"Of course, Mihai, what's happened?"

Mihai oftă adânc.

Mihai sighed deeply.

Era momentul să deschidă acea discuție pe care o evitase.

It was time to open up the conversation he had been avoiding.

– Ştiu că divorțul a fost greu pentru amândoi.

"I know the divorce has been hard for both of us.

Şi că fiecare dintre noi încearcă să facă față în mod diferit.

And that each of us is trying to cope in different ways.

Eu vreau ordine, tu vrei să te simți liberă.

I want order, you want to feel free.

Poate că eu am fost prea dur și oarecum exigent.

Maybe I've been too harsh and somewhat demanding."

Ioana înclină capul ușor, ascultându-l cu atenție.

Ioana tilted her head slightly, listening to him attentively.

– Da, Mihai.

"Yes, Mihai.

A fost greu, mă simt debusolată.

It's been hard, I feel disoriented.

Dar mă ajuți când ești acolo să mă ghidezi, chiar dacă nu îmi convine întotdeauna.

But you help me when you're there to guide me, even if I don't always like it."

Ei au discutat îndelung, împărtășindu-și grijile și speranțele.

They spoke at length, sharing their worries and hopes.

Povestea lui Mihai despre familie și dorința lui de stabilitate îi aduse o oarecare liniște Ioanei.

Mihai's story about family and his desire for stability brought Ioana a certain peace.

Împreună, conveniseră la un mijloc de aur: Mihai promitea să îi acorde Ioanei mai multă libertate, iar Ioana își promitea să fie mai deschisă cu fratele ei despre ce simțea.

Together, they agreed on a middle ground: Mihai promised to give Ioana more freedom, and Ioana promised to be more open with her brother about how she felt.

În zilele ce au urmat, Mihai și Ioana au început să petreacă mai mult timp împreună.

In the days that followed, Mihai and Ioana began to spend more time together.

Râdeau, se jucau și discutau.

They laughed, played, and talked.

Înarmați cu iubire frățească și un respect reînnoit, lumea lor începea să capete sens din nou, chiar și în tăcerea furtunii de iarnă din suburbia albă.

Armed with sibling love and renewed respect, their world started to make sense again, even in the silence of the winter storm in the white suburb.